Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Trei suceveni au participat la Concursul Național de Ambulanțe de Urgență

Au concurat cu cei mai buni dintre cei mai buni din România. Trei  ambulanţieri de la Substația Fălticeni au fost desemnați să facă parte din echipajul care a reprezentat județul Suceava la Concursul Național de Ambulanțe de Urgență organizat anul acesta la Mamaia. Chiar dacă nu au urcat pe podium, Marius Gavriluț, Ionela Ione și Alin Ilincăi  au cel puțin satisfacția că sunt în topul celor mai buni 10 ambulanțieri din țară.

Evenimentul ce intră în categoria concursurilor profesionale s-a desfășurat pe două categorii destinate ambulanțelor tip B2 și tip C2. Au participat 15 județe din toată țara.

Întrecerea a fost destul de grea, concurenții fiind foarte bine pregătiți”, ne-a spus asistentul medical Ionela Ione.

Echipajul sucevean de pe B2, format din Ione și Ilincăi a ocupat locul 10 la nivel național, într-un clasament cu 15 echipe. La un pas de premiere a fost echipa pe ambulanța C2, echipajul din care a făcut parte concitadinul Marius Gavriluț s-a clasat pe locul 4 din 10 participanți.

Din lotul sucevean au mai făcut parte un medicul rădăuțean Mihai Tomșa și asistenta medicală Adina Nechita din municipiul reședință de județ.

Aceasta a fost cea de a doua participare pentru ambulanțierii fălticeneni. Anul trecut, la Brașov ei au obținut locul 4 cu echipajul B2 și locul 9 cu echipajul categoria C2.

Concursul Național de Ambulanțe de Urgență de la Mamaia s-a încheiat pe 15 iunie 2014.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*