Copil de patru ani lovit în cap de un mânz

19 iunie 2014

Un copil de patru ani din localitatea suceveană Pătrăuţi a ajuns, joi, în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean Suceava după ce a fost lovit în cap de un mânz.

Băiatul se afla cu mama sa în curte, iar la un moment dat s-a apropiat prea tare de animal, care l-a lovit cu putere. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, copilul a fost diagnosticat cu fractură de craniu cu înfundarea osului şi era în şoc postraumatic.

Medicii suceveni vor vedea, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a micuţului, dacă acesta va fi transferat la o clinică de specialitate. Între timp, poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a vedea dacă părinţii pot fi acuzaţi de neglijenţă.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia