Magistraţii Judecătoriei Rădăuţi au dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a lui Samuel Beniamin Artemie, zis Sam, din Rădăuţi pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului. Acesta a fost arestat în dosarul cămătarilor din Vicov.
„Sam” şi-a schimbat declaratiile in timpul procesului care se afla pe rol la instanta. El este implicat intr-un dosar de mutilare, în care au mai compărut două personaje, Petru Muntean şi Radu Sfichi, actualmente în libertate, Vasile Coroamă, zis Tomuţa, din Vicovu de Jos, i-ar fi împrumutat lui Sam o sumă mare de bani, imposibil de achitat, ulterior, de către acesta din urmă, mai ales din cauza dobânzilor foarte mari (însuşite, zice-se, la contractarea datoriei). Tomuţa, reţinut iniţial, a fost pus în libertate de Judecătoria Rădăuţi, fără ca poliţiştii care se ocupau, la vremea respectivă, de caz, să-l urmărească în calitate de principal suspect. Se zicea că se aciuează în Crasna – Ucraina, de unde, dat fiind faptul că între România şi ţara vecină şi prietenă nu există un tratat bilateral de extrădare (cum nu există între UE şi Ucraina, în momentul de faţă), nu putea fi adus înapoi.
Pentru a intelege mai clar despre ce este vorba Samoil Antemie, în 2009, în data de 1 mai, a păţit-o la Vicovu de Jos, după ce cămătari locali i-au tăiat un vârf de deget, pentru că nu îşi plătise o datorie de 140.000 de euro. moil Antemie a intrat în atenţia opiniei publice mai întâi ca victimă a cămătarilor de la Vicovu de Jos care i-au tăiat vârful unui deget pentru că nu şi-a plătit o datorie de 150 de mii de euro, iar mai apoi ca individ fără scrupule care a determinat 44 de oameni din municipiul Rădăuţi şi din împrejurimi să angajaze împrumuturi la bănci în cuantum total de 20 de miliarde de lei vechi, bani care au intrat direct în buzunarul acestuia. In anul 2010, el a fost exclus din Biserica Baptistă, fapt confirmat acum trei ani de toţi membrii comunităţii baptiste rădăuţene, inclusiv liderii acestui cult.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Samoil Beniamin Antemie şi Radu Sfichi pentru spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals, toate în formă continuată, precum şi trimiterea în judecată a altor 47 de persoane, pentru înşelăciune, fals în declaraţii şi uz de fals.
Pentru ce a fost trimis în judecată, anul acesta, Samoil Antemie
In mai 2013, Samoil Beniamin Artemie a fost trimis în judecată de Tribunalul Suceava pentru faptul că în perioada 2005-2008, în calitate de administrator al unei firme din judeţul Suceava, a falsificat mai multe înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată, pe care le-a folosit pentru obţinerea creditelor bancare, inducând în eroare mai multe bănci, la semnarea contractelor de credit. Astfel, bărbatul, ajutat de alte persoane, a obţinut credite în valoare de 1.086.700 de lei şi 245.900 de euro.
Prin acelaşi mod de operare, în perioada 2006-2008, Radu Sfichi, în calitate de administrator de firmă, a indus în eroare o unitate bancară din judeţul Suceava, obţinând, în baza unor documente false, credite în valoare de 535.200 de lei şi 64.500 de euro.
In sarcina lui Antemie şi a lui Sfichi procurorii au reţinut că, în baza unor acte false de angajare, au obţinut, pe numele mai multor persoane diferite pentru nevoi personale pe care şi le-au însuşit, valoarea totală a acestora fiind de 20 de miliarde de lei vechi, în lei şi valută.
De la CEC Bank, agenţiile Suceava şi Rădăuţi au fost angajate credite pe bază de documente false în valoare totală de 375.000 de lei. De la BCR, agenţiile Siret şi Rădăuţi s-au luat credite totale de 1.464.900 lei şi 30.900 de euro. De la Alpha Bank, agenţia Rădăuţi s-au obţinut credite ilegale de 10.000 de euro.
In acelaşi timp, au fost angajate credite şi în numele societăţilor Inter Kolb Trans SRL Rădăuţi, aparţinând lui Samoil Antemie şi SC SFIVA SRL Gălăneşti, aparţinând lui Radu Sfichi. Firma Inter Kolb a lui Antemie a angajat credite bancare la BCR Siret – 112.500 euro, la Bank Post Rădăuţi – 76.000 de euro, la CEC Suceava 125.000 de euro şi aproximativ 800.000 de lei, dar şi un credit European Bank în sumă de 52.000 de lei. Firma lui Sfichi, mai modestă, are angajate mai puţine credite cercetate de DNA – unul în valută la BCR Siret, în cuantum de 42.000 de euro, altul în lei, la aceeaşi sucursală bancară, de 310.000 lei şi un altul, la Bank Post Rădăuţi, de 28.000 de euro.
Cei doi au introdus banii proveniţi din creditele dobândite ilegal în circuitul legal financiar-contabil al societăţilor comerciale pe care le administrau, deşi ştiau că sumele provin din fraudă bancară.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2005-2008, ceilalţi 47 de inculpaţi, instigaţi de cei doi şi prin folosirea înscrisurilor oficiale şi sub semnătură privată întocmite în fals de aceştia, au indus în eroare unităţile bancare din judeţul Suceava şi astfel au obţinut credite bancare în lei şi în valută, sumele de bani împrumutate fiind remise celor doi inculpaţi.
Printre beneficiarii creditelor frauduloase figurează rude ale celor doi, vecini sau angajaţi temporar cărora li se promiteau diverse foloase, creditele fiind obţinute de la sucursale bancare din Suceava, Rădăuţi sau Siret. Dosarul este pe rolul Tribunalului Suceava. Dosarul în care Samoil Antemie este victimă, pentru vătămare corporală, şi sechestrare este în continuare pe rol la instanţa de fond – Judecătoria Rădăuţi. In august 2013 a năvălit cu o bâtă în Biserica Baptistă din Rădăuţi, de unde fusese exclus, reproşându-i pastorului că a dat 2.000 de euro pentru obiecte de mobilier, iar unui alt enoriaş că i-a dat 25.000 de euro. A ameninţat că aceştia vor păţi ce-a păţit el de la cămătarul Tomuţa chemat la audieri, Antemie a scăpat ieftin, cu interdicţia de a părăsi localitatea vreme de 30 de zile şi fără dreptul de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de Biserica Baptistă şi de pastorul acestei biserici, din localitate.