Muzeul Bucovinei anunţă, întrunirea Adunării Generale a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, pentru prima dată la Suceava, pentru a închide un ciclu de 8 ani de acțiune și de prezență a organizației în sectorul cultural și muzeal, pentru a analiza ce a fost bine și ce mai este de făcut pentru viitoarele lor linii strategice.
Lucrările se vor desfăşura la Hotel Gloria , în data de 12 iunie, începând cu ora 9.00.
În cadrul temei ”Unde-i lege, nu-i tocmeală, dar ne putem tocmi pentru a o modifica în bine” membrii organizaţiei vor schimba conducerea și sistemul de management, pentru a se adapta unui context de administrare modernă și mai eficientă.
Va fi prezent şi Virgil Ştefan Niţulescu, director general al Muzeului Ţăranului Român şi preşedinte ICOM.