Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Învăţământul, sărbătorit la „Zilele Şendrea- Dolheşti”

Duminică, în cadrul sărbătorii „Zilele Şendrea – Dolheşti”, va avea loc momentul aniversar şi omagial „2014 – 150 de ani de existenţă a învăţământului Dolheştean”,
Această sărbătoare este organizată de Primăria Comunei Dolheşti, prin implicarea primarului Cătălin Gheorghe Darabă, Consiliul Local Dolheşti şi cadrele didactice.
Manifestările vor debuta la ora 9.30 în incinta Şcolii Gimnaziale „Hatmanul Şendrea” şi vor continua la Căminul Cultural „Petrache Sandovici”, în prezenţa fostelor şi actualelor cadre didactice şi a unor personalităţi locale, care şi-au început studiile la Dolheşti. Organizatorii mizează şi pe prezenţa reprezentanţilor administraţiei judeţene şi ai Inspectoratului Şcolar Suceava.
În programul evenimentului de duminică regăsim activităţi de suflet: lansarea cărţii „Şcoli din comuna Dolheşti” (autor prof. Valeriu Sandovici), dezvelirea unei plăci comemorative în „Şcoala veche”, dialogul generaţiilor şi un spectacol oferit de elevii şcolii.
Istoria şcolii din Dolheştii Mari începe în anul 1864. Atunci, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea Învăţământului. La începuturi şcoala a funcţionat în casa unui localnic, propriul local al şcolii fiind construit în anul 1867. Între anii 1911-1013 se construieşte un local de şcoală, din cărămidă, cu două săli de clasă, o cancelarie şi o locuinţă pentru director, cu trei camere şi un antreu. Între anii 1940-1948 autorităţile construiesc încă o aripă, formată din trei săli de clasă. În primăvara anului 1968 se începe construcţia localului nou de şcoală, lucrare ce se finalizează în august 1969. La început şcoala a fost frecventată de 25 de levi, la 100 de ani de la înfiinţare număra 479 elevi, în 2012, la 148 de ani număra 476 elevi De la înfiinţare şi până în prezent şcoala a avut peste 550 cadre didactice şi 30 de directori. Din toamna anului 2012 şcoala se numeşte Şcoala Gimnazială „Hatmanul Şendrea” Dolheşti.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*