Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor susţine că scandalul subvenţiilor de la APIA Suceava loveşte, de fapt, în Biserică

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul, susţine că scandalul subvenţiilor de la APIA Suceava loveşte, de fapt, în Biserică. El a declarat, joi, în cadrul întâlnirii cu vicepremierul Liviu Dragnea, de la mănăstirea Dragomirna, că toată această tevatură are rolul de a denigra Biserica, dar şi pe preoţi.

Am făcut socoteala, la câte hectare avem, înmulţit cu subvenţia: nici un sfert. Asta a fost să lovească în biserică, să spună lumea că de ce să le dea pădurea la popi când ăştia au atâţia bani”, a declarat IPS Pimen.

IPS Pimen a refuzat, însă, să dea mai multe detalii pe acest subiect.

La randul său, stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedc Velnic , consideră că în cazul percheziţiilor DNA privind subvenţiile agricole ilegale acordate de APIA inclusiv unor lăcaşuri de cult “legalitatea îşi va spune cuvântul”.

El a spus, miercuri seară, cu prilejul vizitei lui Liviu Dragnea , că, dacă este ceva ilegal, se va dovedi, iar, dacă este legal, iarăşi se va dovedi.

“Eu cred că suntem într-un stat de drept unde legalitatea îşi va spune cuvântul. Ştiu că muncim de dimineaţa până seara şi eu v-aş invita pe toţi să mergem pe terenurile mănăstirii şi să vedem cât de bine sau de rău sunt lucrate… Avem 103 hectare pentru care primim subvenţii şi animale, ca la orice mănăstire. Dacă nu ai un cartof, o ceapă, un morcov, o cană cu lapte, e greu de dus gospodăria, avem grajduri cu animale… Nu s-a făcut nici o intervenţie la APIA, totul a mers legal, am avut 5 controale în ce priveşte subvenţiile, începând din 2009. La mănăstirile din subordine nu prea am văzut terenuri pârloagă, se munceşte…” a spus stareţul.

 

 

Parohii şi mănăstiri din Suceava primeau subvenţii ilegal


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*