Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Update! Consilier judeţean reţinut în urma descinderilor de la APIA Suceava. A fost reţinut şi un medic!

Consilierul judeţean al PNL, Ioan Piticari, a fost reţinut, miercuri, în urma descinderilor procurorilor DNA la sediul APIA Suceava, fiind acuzat că ar fi încasat ilegal subvenţii pentru păşune.

El deţine Asociaţia Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului şi a primit ilegal fonduri din bugetul Comunităţilor Europene şi bugetul de stat, fiind sprijinit de angajaţi APIA şi edilul din Câmpulung Moldovenesc.
În această anchetă mai sunt vizaţi: directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, şi directorul general al APIA central, Gheorghe Benu, precum şi medici veterinari de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, poliţişti şi fermieri.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului, I. F. Piticari Ioan şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Horodnic au solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat pentru campaniile agricole 2010 -2013 (programele SAPS, ZMD, AMP 1 şi AMP2), pentru care au întocmit, semnat şi depus la APIA Suceava documente cu date nereale. Astfel, cu sprijinul funcţionarilor APIA, au fost acordate ilegat subvenţii acestor asociaţii, cuantumul sumelor plătite fiind de peste 785.000 de lei.

De asemenea, Ioan Piticari, care la data faptelor avea calitatea de consilier local, ar fi fost sprijinit şi de primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Constantin Gabriel Şerban, care a eliberat adrese pentru obţinerea acestor subvenţii şi a lăsat în posesia asociaţiei, până la 18 mai 2012, suprafaţa de 165,79 de hectare, fără să existe o hotărâre de consiliu local în acest sens, fără să organizeze o licitaţie, să fie încheiat vreun contract de arendă şi fără să se perceapă arenda corespunzătoare.

Ancheta vizează subvenţii acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.

A fost reţinut şi doctorul Lucian Ciobanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*