Naivitate plătită scump! Sucevean înşelat cu 450 de lei de un bărbat

30 mai 2014

Un bărbat de 62 ani, din Suceava, în timp ce se afla, joi, în zona centrală a municipiului, a fost înşelat de o persoană necunoscută cu suma de 450 lei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 08.40, reclamantul s-a deplasat în zona centrală a municipiului Suceava, la o casă de schimb valutar, pentru a schimba suma de 150 euro, iar în timp ce aştepta deschiderea unităţii, a fost acostat de un bărbat necunoscut, care i-a propus un schimb mai avantajos şi s-au deplasat în parcarea din spatele magazinului unde au calculat suma în lei pe care i-a înmânat-o reclamantului.

Acesta i-a dat cei 150 euro şi după ce a numărat banii, a constatat că lipsesc 10 lei, motiv pentru care i-a restituit autorului, iar acesta i-a numărat din nou și a completat suma, însă în momentul în care i-a înapoiat reclamantului, profitând de neatenţia acestuia, a sustras suma de 450 lei, după care s-au despărţit.

Reclamantul nu a mai numărat suma de bani şi a constatat lipsa după aproximativ 40 minute.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperarea prejudiciului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia