Inspectoratul Şcolar riscă să aibă conturile blocate din cauza unei datorii uriaşe

29 mai 2014
Inspectoratul Şcolar Suceava riscă să aibă conturile blocate, din cauza unei datorii de 3 milioane de lei, pe care ar fi trebuit să o achite unei firme de construcţii.
Societatea respectivă a efectuat, până în 2009, lucrări la o şcoală din Rădăuţi, care însă nu au fost plătite nici până acum.
Şeful Inspectoratului, Gheorghe Lazăr, a declarat că salvarea poate veni numai de la Guvern, prin adoptarea unei hotărâri care să aloce fondurile necesare.
“Contractul a fost făcut de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi preluat de Primăria Rădăuţi, la solicitarea lor. Tot ce s-a făcut, s-a făcut prin Primăria Rădăuţi. Acea şcoaală este aproape terminată. Constructorul a dat în judecată şi Inspectoratul, şi Primăria. Am discutat şi cu domnul Prefect, am prezentat toată documentaţia necesară. Se va solicita o Hotărâre de Guvern, pentru achitarea acestei datorii”, a spus Lazăr.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia