Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Expoziţie itinerantă la Şcoala Gimnazială Siminicea

Şcoala Gimnazială din Siminicea  găzduieşte până la sfârşitul anului şcolar 2013-2014 expoziţia itinerantă „Bucovina – istorie, personalităţi 1774-1918”. Realizată de muzeograful Cristina Pînzariu de la Muzeul Bucovinei din Suceava, expoziţia se înscrie în seria expoziţiilor itinerante organizate de către specialiştii muzeului în cursul acestui an în mai multe şcoli din judeţ.

Expoziţia cuprinde momente importante din istoria Bucovinei, din anul anexării sale la Imperiul Habsburgic, 1774, până la 1918, anul Marii Uniri, dar şi personalităţi de marcă din Bucovina, cum ar fi: renumita familie Hurmuzachi, Iraclie Porumbescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Iorgu Toma, Simion Florea Marian, Theodor Ştefanelli, Ion Nistor, Iacob Zadik şi alţii. Expoziţia a fost găzduită de către Şcoala Gimnazială din Siminicea cu sprijinul doamnei director Cristina Miron.

În cursul anului şcolar următor, expoziţia va ajunge la Liceul Iorgu Vârnav Liteanu din Liteni, la Liceul Pedagogic din Suceava şi în alte şcoli.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*