Liberalii au luat cel mai mare scor în județ, la Siret. Primarul îi cere demisia lui Băişanu

27 mai 2014

PNL a obținut în orașul Siret un procent de 31,77 la sută în timp ce PSD a obţinut 31,73 la sută din voturi.  PDL  a obținut 10,50 la sută, iar  Mircea Diaconu 9,11 %  urmat de  PMP 2,78 la sută și  PRM 3,3 la sută.

Primarul liberal al oraşului Siret, Adrian Popoiu care este și președintele organizației locale așteaptă demisia de onoare preşedintelui Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu.
Mă așteptam la un asemenea procent pentru că eu am buni de câns sunt liberal. Este un rezultat normal când în oraş primarul este membru PNL de 18 ani. A fost şi un vot politic clar dat de cetăţeni și fiecare cetățean are opțiunea lui politică. Cert este că aştept demisia de onoare a preşedintelui organizaţiei judeţene. Nu am avut încă o discuție cu domnul Băișanu .  La nivel de judeţ nu am obţinut nici măcar acel 12,5 % promis la Delegaţia Permanentă  a PNL care  a avut loc înainte de alegeri. E firesc ca fiecare să-şi asume rezultatele”,, a spus  Popoiu. Tot la Siret,candidatul independent Mircea Diaconu a obținut un procent de 9,11 la sută.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia