Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

Mărturia criminalului de la Câmpulung Moldovenesc: „Îmi pare rău că nu i-am tăiat gâtul”

Bărbatul arestat preventiv miercuri după-amiază, după ce în seara zilei precedente şi-a măcelărit soția cu aproape 20 de lovituri de cuțit, crima petrecându-se într-un apartament din municipiul Câmpulung Moldovenesc, i-a şocat până şi pe anchetatori.

Chiar şi după ce a fost încătușat pentru monstruoasa sa faptă, Vasile Negru (39 de ani) nu a avut nici un fel de remușcări legate de faptul că și-a ucis soția, Adriana Negru (24 de ani). Îi părea rău de un singur lucru, susțin surse judiciare. „Că nu i-am tăiat gâtul”, mărturisea la audieri Vasile Negru, precizând că plănuia să-şi omoare soţia.

De ce a târât-o pe scări, de la etajul II până în faţa blocului, bărbatul nu a putut răspunde. „Nu îmi explic”, le-ar fi spus el criminaliștilor, recunoscând că, după ce a scos trupul neînsuflețit în faţa blocului, şi-a lovit soţia care zăcea fără suflare de mai multe ori cu picioarele în zona capului.

Vasile Negru, muncitor necalificat la o firmă din Gura Humorului, le-a mai spus anchetatorilor că mobilul crimei a fost gelozia, după ce a găsit pe calculator mai multe conversații ale soţiei sale cu diverşi bărbaţi, pe reţelele de socializare.

Adriana Negru, povesteau chiar şi apropiații ei, intenţiona să se despartă de soţul ei, cu care era căsătorită de aproximativ trei ani şi cu care avea o fetiţă în vârstă de patru ani.

La audieri, Vasile Negru nu a amintit vreo clipă de fetiţa lui, care se afla de mai multe zile la Bârlad, la rudele bărbatului.

„Merita să moară”, repeta obsesiv în fața anchetatorilor.

 

Primul cuțit cu care și-a înjunghiat soția s-a rupt

În ziua crimei, Adriana s-a dus la o mătuşă de-a ei, care locuia pe strada Ciprian Porumbescu, din Câmpulung Moldovenesc. Trecea periodic pe la mătuşa ei, Valentina Şpac, pe care o mai ajuta la treabă. Mătuşa, care se afla în apartament în momentul comiterii crimei, povestea miercuri că nepoata ei era terorizată de soţ, care era foarte gelos şi violent.

Valentina Şpac povestea cum Vasile Negru a intrat în apartamentul ei, a scos-o pe Adriana din baie, unde tânăra se ascundea, şi a târât-o până în bucătărie, unde a început să o lovească cu tot ce prindea la mână. A lovit-o mai întâi cu pumnii, apoi cu un scaun din bucătărie, după care a luat un cuțit dintr-un suport din bucătărie şi a început să-şi măcelărească soția.

Intensitatea loviturilor reiese şi din faptul că lama cuțitului s-a rupt la un moment dat, Vasile Negru luând un alt cuțit din bucătărie, cu care a continuat să-şi înjunghie soţia.

Vasile Negru a fost arestat preventiv acum două zile de către Tribunalul Suceava.

A fost închis într-o celulă din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi se va întoarce la puşcărie, unde a mai fost închis în trecut pentru tâlhărie.

Pedeapsa pentru monstruoasa lui faptă este între 10 şi 20 de ani, la care se va adăuga un spor de o treime din verdictul final al judecătorilor.

Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Şi- a ucis soţia cu 47 de lovituri de cuţit pentru că voia să divorţeze. Vezi ce pedeapsă a primit! | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*