Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, despre lucrările la Aeroportul Suceava: Graficul de construcţie a fost respectat, noi ne aflăm cu graficul financiar puţin în urmă

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat în cadrul unei conferințe de presă organizată joi, la Aeroportul Salcea-Suceava, că în ceea ce privește lucrările, situaţia în teren este încurajatoare. El a amintit că, miercuri, va intra în şedinţă de Guvern cu o ordonanţă de urgenţă prin care urmează să se rezolve o serie de probleme ce blochează proiecte în domeniul transporturilor, în special în ce priveşte aeroporturile, pentru că se va schimba sistemul clasic de rambursare cu acela de decontare.

Mă bucur că Suceava va avea posibilitatea să primească pe pistă inclusiv aeronave mari, graficul de construcţie a fost respectat, noi ne aflăm cu graficul financiar puţin în urmă… Miercurea viitoare vom da o Ordonanţă de Urgenţă de Guvern pentru aeroporturi, vom schimba sistemul clasic de rambursare cu sistemul de decontare, se vor deconta lucrările direct la unitatea de management la Programul Operaţional de Transport”,  a spus Șova.

Toată această investiţie de 22 de milioane de euro din fonduri europene a început în iarnă.

Din nefericire nu s-a ocupat nimeni de aceste aspecte cu aeroporturile care se află sub consiliile judeţene şi care întâmpină, toate, în dezvoltarea proiectelor aceleaşi probleme financiare. Am înţeles că mecanismul acesta financiar al rambursării, şi care putea fi modificat demult, a blocat practic orice absorbţie de fonduri europene. La momentul 5 aprilie, când am preluat mandatul de ministru al Transporturilor, gradul de absorbţie pe domeniul aerian era de 0,18% şi trebuie în 2014-2015 să facem 100%. Normal avem 100 de milioane de euro pentru 2007-2013 pentru aeroporturile din România, urmând ca pentru 2014-2020 să facem o altă alocare pe aeroporturi. Proiectul de la Salcea se va încheia în februarie 2015, bani sunt, în mod normal nu are ce să intervină…” a spus  Șova.

Aeroportul de la Salcea a fost închis pentru modernizare în luna ianuarie, lucrările fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei din fonduri europene prin POS – Transporturi.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor  a dat asigurări că lucrările exterioare de modernizarea şi reabilitare vor finalizate în luna noiembrie, întreaga investiţie având termen final la începutul anului viitor.

Lucrările de modernizare la aeroportul sucevean sunt realizate prin trei proiecte, unul finanţat de Romatsa, ce instalează aparatura de control şi trafic aerian, unul de modernizare a pistei şi a sistemului de balizaj, finanţat de Uniunea Europeană, şi un proiect de modernizare a aerogării, cu fondurile CJ Suceava.

Prin proiectul cu finanţare europeană se modernizează pista de rulare, balizajul, se construieşte un nou turn de control şi se pregăteşte terenul în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS. Pista elastică şi creşterea portanţei prin proiectul de modernizare va permite aterizarea şi decolarea pe aeroportul sucevean şi a aeronavelor mari, de tip Boeing 767.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*