Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Drum modernizat după inundaţiile din 2010, inaugurat de autorităţile sucevene

Zi importantă pentru locuitorii din comuna Todireşti. Miercuri, a fost inaugurat un drum în lungime de 7,2 km , care a fost distrus la inundaţiile din 2010.
Drumul modernizat străbate 4 km din localitarea Todireşti, 3 km din Soloneţ şi 1,2 km din Costâna.
Primarul comunei Todireşti, Vasile Avram, a spus că finalizarea acestui drum este foarte importantă pentru locuitorii din zonă, pentru că “îi scapă de noroi”.
„Am reuşit să asfaltăm acest drum pentru ca oamenii să poată circula în condiţii de 2014. Faptul că am urmărit constructorul metru cu metru şi pas cu pas a dus la o lucrare excepţională”, a spus Avram.

Prezent la inaugurare, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că investiţia este prioritară pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a judeţului, în contextul în care se vor moderniza şi alte drumuri învecinate.

De la evenimentul care s-a vrut a  fi inugurat prin tăierea panglicii tricolore nu a lipsit prefectul județului, Florin Sinescu și candidatul PSD la europarlamentare, medicul Tiberiu Brădățan.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*