La inițiativa Asociației Județene de Fotbal Suceava în parteneriat cu DGASPC Suceava pe terenul de fotbal a Universității ”Ștefan ce Mare” Suceava a avut loc miercuri, 21 mai 2014, între orele 9,00-12,30 competiția fotbalistică intitulată ”Să descoperim fotbalul împreună” la care au participat alaturi de alte instituții școlare și copii din cadrul sistemului de protecție cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, fete și băieți.
Competiția a început la orele nouă cu încălzire, jocuri pe echipe ca la final să fie jucat meciul între echipe.
Copiii din sistemul de protecție, participanți la competiție provin din următoarele centre de plasament:
La finalul competiției toți participanții au primit diplome și medalii înmânate de către conducătorii celor două instituții (Dan Ionuț Adomniței din partea DGASPC Suceava și Ciprian Anton din partea AJF Suceava) iar fiecare echipă a primit câte o cupă cu minge inscripționată și câte cinci mingi în dotare pentru antrenament.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia