L-a păcălit că-l ajută să obţină permisul de conducere. I-a luat banii şi a dispărut

13 mai 2014

Un tânăr de 25 ani, din judeţul Bacău,  a fost înşelat de un sucevean care i-a promis că îl ajută să obţină permisul de conducere. Luni, băcăuanul a cerut ajutorul poliţiştilor după ce a văzut că a dat banii şi a fost păcălit.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la începutul lunii aprilie 2014,  victima  a cunoscut prin intermediul unei reţele de socializare un bărbat din municipiul Suceava, care i-a promis că-l poate ajuta să obţină permisul de conducere, însă trebuie să îşi facă mutaţie în municipiul Suceava.

În cursul zilei de luni, cei doi s-au întâlnit și s-au deplasat într-un complex comercial pentru a perfecta documentaţia în vederea schimbării domiciliului, ocazie cu care, reclamantul i-a dat suma de 200 euro şi 450 lei pentru plata taxelor, însă, după primirea banilor, autorul a plecat fără a putea contactat.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de  înşelăciune”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “L-a păcălit că-l ajută să obţină permisul de conducere. I-a luat banii şi a dispărut”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia