Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Vilă cuprinsă de flăcări în localitatea Panaci

Incendiu uriaş, luni dimineaţă, în satul Coverca din comuna Panaci. Gospodăria Gabrielei H. a luat foc şi doar intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă şi la pădurea din apropiere.

Militarii Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Panaci au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, locuinţa (P+1+M) ardea în întregime, existând pericolul de propagare la anexele gospodăreşti şi la fondul forestier aflat în imediata apropiere.

Flăcările au afectat casa pe o suprafaţă de 110 metri pătraţi, obiecte de mobilier de la parter şi din două camere de la etaj, bunuri de uz casnic, documente personale şi de proprietate şi altele. Din fericire, nu au fost victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. Adj. Alin Găleată.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*