Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Vadim Tudor, la Suceava: „De ce nu dă Ucraina înapoi Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Insula Şerpilor şi Basarabia de Sud? ”

Liderul PRM , Corneliu Vadim Tudor  a criticat în cadru unei întâlniri cu membri și simpatizanții acestui partid, joi, la Suceava,  actuala putere, opoziția, cât și pe  preşedintele  Traian Băsescu .

El a spus că Bucovina trebuie să se unifice “măcar la nivelul familiilor de peste nişte râuri tăiate, ciopârţite ca la măcelărie”.

Tribunul PRM  îndeamnă la înţelepciune şi prudenţă, sucevenii netrebuind să se lase antrenaţi în retorica isterică împotriva lui Vladimir Putin .

E bine ce face Ucraina ?De ce nu dă înapoi ceea ce deţine ilegal : Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Insula Şerpilor şi Basarabia de Sud dacă tot a venit un moment al adevărului ?Nu vrea nimeni să le ia cu forţa, ideal ar fi dacă ne-am reuni cu teritoriile samavolnic răpite în Uniunea Europeană. În maxim un an sau doi ne vom uni cu Republica Moldova, am semnalele mele şi ştiu ce se întâmplă acolo…Dar cum rămâne cu acea biserica ortodoxă din 1607 incendiată în anii ‘90 de şovinismul ucrainean, cum rămâne cu oraşul Cernăuţi unde a învăţat Eminescu ?”, a spus Vadim.

Liderul PRM a făcut şi un apel către cei prezenţi :“România a ajuns o ţară la îndemâna anarhiei şi a haosului, toţi nespălaţii care nu-şi permit la ei acasă să facă nimic, vin aici pentru că s-au învăţat cu zicala Capul plecat sabia nu-l taie !Acum e momentul să daţi mafiei peste bot !E momentul să-i pedepsiţi pe cei care se tot deghizează şi vă cer votul, dar este aceeaşi mafie în cârdăşie !Ministrul de Interne Gabriel Oprea  s-a dus incognito la Băsescu  trimis de Ponta .Ce-au stabilit ei ?Au bătut palma să fure frăţeşte alegerile, să-şi împartă mandatele de parlamentari europeni.  32 de mandate au stabilit ca PSD să ia minim 14, minim 5 PDL şi minim 4 PMP, restul nu prea contează… Se va fura la urne, pe traseu la transportul buletinelor, pe softul Biroului Electoral Central !”


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*