Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

„Paștele ţiganilor”, mai sărac pentru rromii din Gulea

În Bucovina rromii sărbătoresc   Joia Verde sau Paştele Ţiganilor, sărbătoare stabilită în urmă cu o jumătate de secol, de Sfatul Bătrânilor din localitatea suceveană  Gulea . Denumirea de Joia Verde este dată de faptul că petrecerea are loc mereu într-o poiană înverzită din păduricea de la marginea satului Gulia, unde toți membrii comunității, împreună cu rudele sosite din țară dansează și mănâncă bucate tradiționale de Paște.

Istoria satului Gulia a început să se scrie în anul 1825, când Mihai Sturza Voda a donat Mănăstirii Probota patru familii de rromi, meșteșugari, pricepuți în prelucrarea fierului, cornului și lemnului. Numele satului vine de la gulie, legumă cultivată mai ales de călugării de la Mănăstirea Probota, situată la 4 kilometri distanță. Pentru că țiganii de regulă, de Paște, cântau sau munceau pentru alții, ei nu puteau să se bucure, tradițional, de sărbătoare, alături de familie. Astfel, Sfatul Bătrânilor țigani a hotărât ca rromii din Gulia să petreacă Paștele, așa cum se cuvine, alături de familie în prima joi ce urmează după Paște. Astfel, au ajuns țiganii din Gulia să serbeze “Joia Verde”, cu mâncare tradițională și obiceiuri specifice lor, dansuri și cântece această sărbătoare.

Țiganii serbează de regulă cele mai importante momente din viață joia, astfel că nunțile și botezurile  se fac, de obicei, în această zi, motivat de faptul că sâmbăta și duminica rromii , lăutarii în special, au de lucru la petrecerile românilor. Joia Verde” a fost stabilită ca zi de paște pentru rromi pentru că în zilele în care credincioşii ortodocși serbau Paștele, ei erau chemați să le cânte. Așa că au decis să aloce sărbătorii prima joi de după Noaptea Învierii. În această localitate trăiesc cei mai mulți țigani din județ, aproximativ  1.500.  Modernismul și influențele epocii actuale își pun amprenta și pe tradițiile rromilor.  Fustele lungi și bluzițele înflorate au dispărut.

Muzica țigănească a fost înlocuită în ultimii ani cu manele și chiar dacă e criză lăutarii ,fie ei și originari din Gulea nu cântă fără a fi plătiți. La petrecerea anuală însă vin special și  romii originari din Gulea  dar aflați la muncă în Italia sau Spania.

La marginea pădurii care străjuiește satul Gulia se află o poieniță, nu prea mare , unde se întâlnesc rromii  să petreacă, an de an, în “Joia Verde”. Rromii localnici , dar si fiii satului plecati în lume se întorc, cu puradei cu tot, la Gulia de “Joia Verde”. Este o sărbătoare a regăsirii și a bucuriei de după Paște.

Joia Verde de la noi este o sărbătoare unică în țară și o vom păstra cu sfințenie în fiecare an”, a spus fostul președintele  Partidei Romilor Suceava,Virgil Pohoață.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*