Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Doi tineri surprinşi de proprietar în timp ce furau benzină din rezervorul maşinii

Duminică,  un bărbat de 60 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 03.50, a surprins 2 tineri care furau benzină din autoturismul proprietate personală și care au fugit.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul aparținând reclamantului se afla parcat lângă peretele centralei termice de pe str. Trandafirilor, din localitatea de domiciliu, iar în spatele acestuia a fost identificat un butoi din plastic în care se aflau aproximativ 15-20 litri de benzină.

În aceeaşi zonă, polițiștii au identificat alte două autoturisme aparținând a doi bărbaţi, de 66 ani şi 39 ani, ambii localnici, din care se reclamă sustragerea a câte 10 litri benzină.

Autoturismele nu prezintă urme de forțare, prejudiciul total fiind de aproximativ 1200 lei.

Cercetările continuă în vederea  identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*