Un telefon şi o tabletă furate de un grup de suceveni

10 aprilie 2014

Miercuri, un bărbat de 26 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, angajat al unei societăţi comerciale, a sesizat poliția despre faptul că în cursul zilei, persoane necunoscute au sustras un telefon din incinta magazinului. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 13.05, în magazin au intrat 4 persoane şi profitând de faptul că gestionarul era ocupat cu alţi doi clienţi, au sustras de pe un stand de prezentare o unitate demo - telefon nefuncțional, valoarea acestuia fiind de 2998,99 lei.

Ulterior, la ora 15.15,  o femeie de 30 ani, din comuna Moara, a sesizat poliția prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că în jurul orelor 15.05, în alt magazin din municipiul Suceava, au intrat 5 persoane şi profitând că gestionarele erau ocupate cu alţi clienţi, au sustras  de pe stand o tabletă de prezentare, cu tot cu unitate demo, valoarea acesteia fiind de 3718,76 lei. Valoarea totală a prejudiciului este de 6717,75 lei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciilor”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia