Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Povestea unui sucevean prins cu 8,5 kilograme de cocaină pe un aeroport din Belgia

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au anunţat ieri trimiterea în judecată a unui tânăr din municipiul Suceava, Tudor Hanţig (24 de ani), acuzat că a racolat doi tineri şi a organizat deplasarea acestora pentru transporturi de cocaină pe ruta America de Sud – Olanda şi Belgia.

 

A înghițit 36 de caşete cu cocaină, iar alte 34 le avea în bagaj

Potrivit procurorilor DIICOT, toată povestea s-a petrecut în toamna lui 2008. Cei doi cărăuși, care urmau să primească câteva mii de euro pentru serviciile lor, nu au apucat să se bucure de banii pentru care şi-au riscat viaţa şi libertatea, fiind prinși şi arestați în Brazilia, respectiv Belgia.

Radu Alexandru S. (martor în dosarul DIICOT) a fost prins pe aeroportul internațional Ezeiza din Buenos Aires, transportând 70 de caşete a câte 15 grame fiecare, în total 1.050 de grame de cocaină, din care 34 caşete ascunse în valiză, iar 36 de caşete ingerate.

„În Buenos Aires, am fost arestat  şi încarcerat în închisoarea Ezeiza. Aici am executat o pedeapsă privativă de libertate de 1,6 ani, după care am fost mutat la o altă închisoare, respectiv Marco Paz, unde am mai executat 1,4 ani, în total executând 2 ani şi 10 luni”, a scris tânărul în declaraţia sa de martor dată  la mijlocul lunii ianuarie a.c., în faţa procurorilor DIICOT Suceava.

Celălalt cărăuş, Andrei C. (şi el martor în dosar), a fost prins în Belgia,pe aeroportul Zaventem,ocazie cu care autorităţile belgiene au descoperit în  bagajul său cantitatea de 8,5 kilograme de cocaină.

„Mi-a adus cinci sau şase perechi de blugi care aveau căptușeală dublă, unde era ascunsă, într-o folie, cocaină”

Andrei C., tânărul prins în Belgia cu 8,5 kilograme de cocaină în bagaje, le-a povestit anchetatorilor cum el şi prietenul său, celălalt cărăuş, au fost racolaţi de către Tudor Hanţig, care le-a promis câte 1.000 de euro pentru fiecare kilogram de droguri transportat.

Având probleme financiare, cei doi tineri au acceptat să rişte, gândindu-se că în câteva zile se vor întoarce acasă cu mii de euro în buzunare.

„Tudor (n.r. – Hanţig) ne-a spus ne va da el bani pentru transport până în Olanda, bani primiţi de la un negru din Olanda, iar din această ţară urma să primim bani de la negrii care se ocupau cu afacerea de droguri”, mărturisea cărăușul la audierile de la DIICOT.

Andrei C. a ajuns în Amsterdam, unde a fost preluat de doi cetăţeni de culoare care l-au cazat la un hotel şi care i-au lăsat suma de 350 de euro pentru mâncare.

A stat în Olanda patru zile, după care cei doi negri i-au dat un bilet de avion pentru Brazilia, 1.200 de euro de cheltuială, un telefon nou, o cartelă telefonică de Belgia, o foaie de rezervare la un hotel din Natal – Brazilia, spunându-i să meargă apoi în Bruxelles, să stea o noapte la un hotel acolo, după care trebuia să ajungă din nou în Brazilia.

În Natal, în camera de hotel unde era cazat, a venit un mulatru, „care – explică suceveanul – mi-a adus cinci sau şase pereche de blugi care aveau căptușeală dublă, confecționată artizanal, unde era ascunsă, într-o folie, cocaină. Acest om mi-a spus să pun blugii în bagajul meu şi să îl pun la cală”.

 

„Mi-au făcut copie după pașaport şi buletin şi mi-au spus că dacă voi anunța poliţia voi muri

După aproximativ o săptămână, după ce a primit şi aproximativ 400 de dolari, a luat avionul pe ruta Natal – Lisabona – Bruxelles, ajungând pe aeroportul Zaventem.

„Aici, doi poliţişti federali ne-au controlat la bagaje pe mine şi pe un tânăr din Ucraina, ocazie cu care au descoperit înbagajul meu cantitatea de 8,5 kilograme de cocaină. Menţionez faptul că cei doi negri din Olanda mi-au făcut copie după paşaport şi  buletin şi mi-au spus că dacă voi anunţa poliţia voi muri”, îşi amintește cărăuşul.

A primit o condamnare de doi ani şi jumătate, din care a executat efectiv zece luni şi o săptămână, pentru trafic de droguri de mare risc.

„Organele de poliţie mi-au spus faptul că toată cantitatea de cocaină pe care o transportam era de o puritate ridicată şi, dacă aş fi consumat din aceasta, cu siguranță aş fi murit”, a încheiat tânărul în declarația dată la DIICOT Suceava.
Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*