Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Norica Nicolai a plecat încărcată cu ouă încondeiate din Bucovina

Europarlamentarul PNL, Norica Nicolai,  a făcut o pasiune pentru ouăle încondeiate din Bucovina și ori de câte ori ajunge în zonă achiziționează în continuare altele.

Ea ne-a declarat că nu are nici un ou închistrit la fel,fiecare are alte motive tradiționale sau religioase. Înainte de a pleca de la Festivalul Buna Vestire din comuna suceveană Fundu Moldovei, Norica Nicolai, a vizitat expoziția de ouă încondeiate și cum fiecare exponat era unul mai interesant decât celălalt, eurodeputata  a studiat în detaliu exponatele.

 

Ea a stat de vorbă cu meșteșugărițele care reprezentau zonele renumite în tradiția încondeierii ouălor cum ar fi Paltin, Brodina, Fundu Moldovei, Ciocănești, iar apoi a cumpărat  mai multe ouă încondeiate . Ea a ținut să plătească  fiecare ou chiar dacă una dintre localnice a vrut să-i facă cadou unul.

Am acasă peste 100 de ouă încondeiate specifice Bucovinei. Niciunul nu este la fel, este în funcție de zonă, de mâna fiecărei gospodine care l-a lucrat. E multă muncă, e migălos să încondeiezi ouă și cred că munca acestor femei trebuie răsplătită. Îmi place această zonă”, a spus Norica Nicolai.

Nici autoritățile locale nu s-au lăsat mai prejos așa că primarul comunei, Tudor Zdrob i-a făcut cadou un coș plin cu bunătăți specifice locului.

Europarlamentarul ne-a declarat că va petrece sfintele sărbători pascale acasă și că își dorește ca iepurașul să îi aducă sănătate în familie.

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, Norica Nicolai susține că fiecare candidat are șansa lui și spera ca  „campania electorală să fie decentă altfel va fi neplăcut”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*