Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Trimis în judecată după ce şi-a ucis cu sălbăticie prietenul de pahar

Procurorii suceveni au finalizat dosarul penal întocmit pe numele lui Siminel Panțâru din comuna suceveană Berchișești și l-au inaintat instaneți de judecată. Bărbatul , de 26 de ani este acuzat de comiterea infracțiunii de omor iar în cazul în care judecătorii îl vor găsi vinovat va sta ani grei în pușcărie

Siminel Panţîru, de 39 de ani, din Berchişeşti, a fost arestat preventiv în luna februarie a acestui an, pentru 29 de zile de Tribunalul Suceava pentru comiterea infracţiunii de omor. Potrivit oamenilor legii,    în luna mai a anului trecut l-ar fi omorât pe un consătean în vârstă de 27 de ani. In primă fază concluziile necropsiei au arătat că acesta a murit din cauza consumului de băuturi alcoolice, însă probele examinate în laboratoarele Medicinei Legale au dus la ideea că Remus Stan ar fi putut avea o moarte violentă.

Procurorii suceveni au cerut o nouă expertiză, reieşind că Remus Stan a fost omorât. Anchetatorii au făcut un cerc de suspecţi, din cei care au băut în noaptea fatidică în casa victimei. Siminel Panţîru a fost principalul suspect, el fiind supus detectorului de minciuni, rezultatul fiind că a fost nesincer. In faţa procurorilor Siminel Panţîru a recunoscut că a fost în casa lui Remus Stan, că a băut cu acesta şi că s-au certat însă a mai spus că nu el l-a omorât. Procurorii l-au arestat pentru 24 de ore, iar   judecătorii au dispus arestarea sa preventivă pentru omor.

 

Dușmănie de moarte
În luna mai 2013 o crimă înfiorătoare s-a produs în în cătunul Schinărie, din comuna Păltinoasa, într-o familie în care cu puţină vreme în urmă au murit alţi doi fraţi ai victimei – Remus Stan, de 27 de ani. Fraţii Ilior, Adam şi mai nou Remus Stan au murit înainte de vreme în circumstanţe dramatice. Ilior a fost omorât cu toporul în luna iulie a anului 2012, autorul fiind prins şi deja condamnat. Al doilea frate, Adam Stan, a murit la sfârşitul anului 2012 într-un accident rutier în Italia, iar Remus Stan a fost găsit mort de o vecină care venind să-l cheme la o cafea mai ales că avea de primit de la acesta un milion de lei vechi, a văzut uşa deschisă la locuinţa lui. Când a intrat înăuntru l-a găsit pe Remus întins pe pat, cu capul spart, cu un topor sub cap, iar pe piept avea pus un scaun. Camera era plină de sânge semn că în interiorul acesteia s-a produs o luptă cumplită soldată cu decesul proprietarului. Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava şi un procuror criminalist s-au deplasat la faţa locului, deschizând o anchetă pentru a afla modul în care s-a petrecut tragedia. Vecinii şi rudele susţin că Remus Stan primise de curând o parte din despăgubirile oferite de societatea de asigurare la care era asigurat fratele Adam în Italia, circa 1.000 de euro şi nu este exclus ca atacul împotriva sa să fi avut ca obiect tocmai jefuirea acestuia de banii primiţi. Pe de altă parte, mama celor trei fraţi – Ilior, Adam şi Remus – care şi-au pierdut viaţa într-un timp atât de scurt este de părere că nu ar fi străin de agresiune cei care l-au omorât pe Ilior în vara anului trecut. Olga Stan a declarat anchetatorilor că de mai multă vreme între familia sa care mai are încă şapte copii pe lângă cei trei morţi şi familia lui Gheorghe Troia cel care a fost dovedit ca ucigaş al fiului său mai mare există o stare de duşmănie, familia Stan fiind de mai multe ori ameninţată şi în ciuda demersurilor pe care le-a făcut la Poliţia din Păltinoasa nu s-a luat nicio măsură. Familiile Troia şi Stan trăiesc într-o comunitate de romi la graniţa comunelor Berchişeşti şi Păltinoasa. Administrativ ei îşi au locuinţele în Păltinoasa, dar nu există niciun hotar în afară de drumul care separă în cătunul Schinărie, comunitatea. In urma primelor investigaţii efectuate de anchetatori s-a stabilit că Remus Stan, care locuia singur, a primit în seara zilei de joi vizita a două persoane cu care ar fi consumat băuturi alcoolice.Simionel a recunoscut că a fost la Remus si cel mai probabil mobilul crimei a fost jaful dat fiind faptul că acesta primise 1000 de euro drept despăgubire de la o firmă de asigurare ca urmare a unui deces al unui frate într-un accident rutier în Italia.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*