Primăria municipiului Suceava a primit o adresă, de la “Termica”, prin care se solicită un punct de vedere oficial, privind reorganizarea judiciară a societatăţii de termoficare.
„Printr-o adresă, transmisă Primăriei Suceava şi Consiliului Local, ni se solicită să ne exprimăm punctul de vedere, privind planul de reorganizare judiciară pe care cei de la Termica ar trebui să-l depună până pe 2 aprilie, având în vedere faptul că, pe 3 martie, a rămas definitiv tabloul creditorilor”, a spus edilul Sucevei.
Lungu a declarat că municipalitatea nu se mai poate implica la “Termica”, având în vedere că, de anul trecut şi până în prezent, s-au alocat 50 de milioane de lei acestui serviciu.
Aleşii locali suceveni vor trebui să vină cu un punct de vedere oficial în legătură cu reorganizarea judiciară a Termica, dar şi cu implicarea municipalităţii în această privinţă, după consultările care vor avea loc joi, 20 martie, la ora 12.00.
Tot joi, primarul Ion Lungu va discuta cu aleşii locali şi despre problema transportului şi distribuţiei agentului termic.
O soluţie finală, în acest caz, ar putea fi luată în şedinţa de consiliu local de la sfârşitul lunii.