Marţi dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au observat un grup de persoane care au trecut graniţa din Ucraina în România, transportând mai multe colete voluminoase, spre interiorul ţării.
Poliţiştii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment, în plan vertical.
Persoanele somate nu s-au oprit, ci au abandonat coletele şi au fugit în direcţia statului vecin.
S-a trecut la monitorizarea zonei în vederea depistării şi reţinerii persoanelor în cauză, fiind anunţate totodată şi autorităţile de frontieră din Ucraina despre eveniment.
La faţa locului au fost descoperite 4 baxuri ce conţineau 1.940 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 19.400 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Tot marţi, în jurul orei 23.00, poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au observat două persoane care au trecut frontiera din Ucraina în România, îndreptându-se spre interiorul ţării.
Suspecţii nu au răspuns la somările verbale, iar poliţiştii au tras trei focuri de avertisment, în plan vertical, moment în care bărbaţii au fugit în direcţii diferite profitând de întuneric. La faţa locului au fost descoperite 6 colete învelite în folie neagră, care conţineau 2.970 pachete ţigări, în valoare de 29.700 de lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale.