Un bărbat a rămas fără portofel într-un magazin din Câmpulung Moldovenesc

19 martie 2014

Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată, marţi, de  un bărbat de 52 ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras portmoneul în care avea bani și documente personale, în timp ce făcea cumpărături într-un magazin din localitate.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 12.20, victima a intrat în magazin, a lăsat sacoșa cu care a venit și în care avea portmoneul personal și alte produse, pe masa situată la intrare, special destinată lăsării bagajelor, iar după aproximativ 15 minute, a constatat că din sacoşă a dispărut portmoneul în care avea suma de 973 lei și mai multe documente personale.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia