Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Musafirii unui bărbat din Capu Câmpului s-au luat la bătaie

Marţi seară, un bărbat din comuna Capu Câmpului a sesizat poliția despre faptul că un localnic de 54 de ani, a fost lovit de un bărbat de 34 de ani, în timp ce se aflau în locuința sa.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că cei trei bărbați, au consumat băuturi alcoolice în locuința reclamantului, iar pe fondul unor neînțelegeri, între cei doi musafiri a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia unul a fost lovit de celălalt.

Persoana agresată a declarat polițiştilor, faptul că nu dorește acordarea de îngrijiri medicale, refuzând solicitarea ambulanței, însă a precizat se va deplasa în cursul zilei de miercuri, la Serviciul de Medicină Legală în vederea eliberării certificatului medico-legal, urmând să depună plângere penală.

Ulterior miercuri seară, Poliția municipiului Suceava, a fost sesizată despre faptul că persoana agresată se află internată la spital pentru investigații medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*