Femeile de la Școala Militară de Subofițeri au fost felicitate de colegii lor, de Ziua Femeii

8 martie 2014

Cu ocazia Zilei internaţionale a Femeii, personalul feminin din Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni a fost felicitat în cadru festiv.

Vineri, 7 martie a.c., cadrelor militare femei le-au fost oferite flori de către colegi. De asemenea, la raportul şi inspecţia de dimineaţă, cele şase eleve, cinci din anul al II-lea şi una din anul I, au primit flori din partea colegilor şi felicitări din partea comenzii unităţii şi a comandanţilor de batalion.

Elevii jandarmi au reuşit să o surprindă şi pe elev sergent Elena Filip, înlocuitorul la comanda celor două batalioane. Eleva este în anul al II-lea şi îndeplineşte această funcţie din octombrie 2013.

Chiar dacă sistemul militar este, prin definiţie, unul specific masculin, consider că femeile jandarm, deşi puţine la număr, îşi pot dezvolta o carieră militară de succes. Pentru a face faţă – o femeie trebuie să fie foarte bine pregătită, să aibă integritate, iniţiativă, simţ de răspundere şi un foarte bun autocontrol”, spune eleva.

Elena Filip este căsătorită, are 27 de ani, este din localitatea Tătăruşi, judeţul Iaşi şi a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia