Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Pedeapsă mai blândă pentru bărbatul care şi-a tăiat vecinul cu cuţitul

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a primit, miercuri, o pedeapsă cu închisoarea după ce i-a înfipt cuţitul în stomac unui vecin. Curtea de Apel Suceava a decis condamnarea lui Ambroz Munteanu, din comuna Udeşti, la cinci ani de puşcărie a pentru tentativă de omor calificat în public. Iniţial, tribunalul Suceava îl condamnase pe Munteanu, zis “Cicir”, la opt ani de închisoare.

În luna iulie a anului trecut, Munteanu s-a apropiat de vecinul său, Grigore Cojoc, de 48 de ani, şi, fără a-i spune nimic, dar pe fondul unui conflict mai vechi între cei doi, l-a înjunghiat în zona abdominală și pe ambele antebrațe.

Victima a ajuns în stare destul de gravă la Spitalul Judeţean Suceava.

Autorul, care se află de atunci în arest preventiv, e afla sub influenţa alcoolului.

Instanţa suceveană l-a obligat pe Ambroz Munteanu să îi plătească lui Grigore Cojoc suma de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 5.000 lei daune materiale şi suma de 30.000, daune morale.

MUNTEANU AMBROZ zis CICIR Apelant Inculpat
COJOC GRIGORE a lui Dumitru Intimat Parte civilă
SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SF. IOAN CEL NOU Intimat Parte civilă

 

Şedinţe

05.03.2014
Ora estimata: 8:30
Complet: C1A PEN
Tip solutie: cu casare
Solutia pe scurt: Admite apelul declarat de inculpatul Munteanu Ambroz zis „ Cicir” împotriva sentinţei penale nr. 10/14.01.2014 a Tribunalului Suceava. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: Face aplicarea art. 5 Cod penal şi în consecinţă: Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin.(1), 175 alin.(1) lit. i) din Codul penal din 1969 în infracţiunea de tentativă la omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Munteanu Ambrozie zis „ Cicir” pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal, la pedeapsa de 5( cinci ) ani închisoare. Interzice inculpatului, pe o durată de 5(cinci) ani, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.(1) lit. a) şi b) Cod penal, ca pedeapsă complementară. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută la art. 65 alin.(1), 66 alin.(1) lit. a) şi b) Cod penal. Deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului începând cu data de 14.01.2014 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contare deciziei de faţă. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 05.03.2014.
Document: Hotarâre  84/2014  05.03.2014

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*