Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Curtea Constituţională a decis! Primarul de Udeşti îşi poate continua mandatul

Primarul comunei Udeşti, Săvel Botezatu, îşi poate continua mandatul de primar. Şi asta după ce, miercuri, Curtea Constituţională a României a respins cererea Consiliului Superior al Magistraturii prin care se solicită soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională referitor la faptul că prefectul Florin Sinescu refuză să emită ordinul de încetare a mandatului lui Săvel Botezatu de primar al comunei Udești, ca urmare a constatării stării de conflict de interese.

Astfel, Curtea Constituţională a decis că prefectul judeţului Suceava nu trebuie să emită ordinul de încetare a mandatului primarului. Primarul Săvel Botezatu a sponsorizat o acţiune culturală organizată de Primăria pe care o conduce cu cârnaţi cumpăraţi cu bani publici de la firma sa – Udeşteana SRL.

Prefectul Sucevei Florin Sinescu  a susţinut că  Botezatu a primit deja o amendă şi nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă. Primarul Săvel Botezatu confirmă că conflictul de interese constatat a fost deja sancţionat cu o amendă administrativă, de 10 milioane de lei vechi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*