Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

Democrat liberalii solicită demisiile viceprimarilor Gavril Vârvara și Ovidiu Doroftei

Democrat liberalii suceveni cer demisia celor doi viceprimari Gavril Vîrvara( PSD) şi Ovidiu Doroftei( PNL) după ce aceștia au lipsit de la reuniunea deliberativului local din 3 martie.  Trebuie amintit faptul că pedeliștii din Consiliul local au cerut convocarea unei ședințe în care să se discute și să aprobe finațarea sportului sucevean.  Liderul grupului PDL, Lucian Harșovschi care a fost viceprimar în mandatul trecut spune că cei doi vicepriamri care sunt și consilieri locali ar fi trebuit să vină la reuniune cu atât mai mult cu cât sunt consilieri locali. Aleşii USL au absentat în bloc de la întâlnirea convocată de PDL, pe tema finanţărilor nerambursabile în sport, în valoare totală de 2,7 milioane de lei.

Situaţia a continuat după ce, săptămâna trecută, PSD şi PNL au votat diferit, deoarece nu s-au înţeles în privinţa banilor alocaţi clubului de handbal  Universitatea  şi echipei de fotbal  Rapid.

La şedinţa CL, consilierii USL nici măcar nu au catadicsit să se prezinte, lucru criticat de preşedintele de sedinţă, Lucian Harşovschi.

Primarul Ion Lungu a regretat situaţia creată, precizând că se va implica “mai mult”, pentru a aduce la masa dialogului puterea şi opoziţia din Consiliul Local.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*