Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Aleşii locali ai Sucevei au găsit soluţia să facă economie: se dotează cu tablete

Pentru a face economie la hârtie, consilierii municipali suceveni se dotează cu tablete. Documentaţia pentru pregătirea întrunirilor aleşilor locali va fi trimisă prin poşta electronică, tabletele fiind asigurate de o firmă de profil, iar abonamentul fiind plătit de la buget. Asigurarea materialelor de şedinţă în format electronic a fost propusă încă din 2004, însă, pentru că aleşii voiau şi laptop-uri, s-a renunţat la această soluţie.

Edilul Sucevei, dar și deliberativul local au fost întru totul de acord. Asta era tot ce mai lipsea. Primul punct al şedinţei ordinare de  joi, a aleşilor locali  suceveni a fost unul de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Suceava. Demersul legislativ a aparţinut primarului Ion Lungu şi consacră, începând cu întâlnire următoare a consilierilor, furnizarea în format electronic a materialelor care privesc fundamentarea proiectelor de hotărâre de pe ordinea de zi. Măsura are în vedere, economisirea hârtiei pe care erau printate materialele informative din mapa aleşilor, cât şi a celorlalte consumabile. O propunerea în acest sens a fost făcută într-o şedinţă anterioară a deliberativului municipal, de către alesul democrat liberal Lucian Harsovschi. Acesta a făcut apel la „spiritul ecologist” al colegilor din legislativ, cerându-le să se exprime în sensul renunţării la folosirea a tonelor întregi de hârtie.

Tot timpul se xeroxează şi ni se dau foarte multe hârtii, de ceea ar trebui ca, în perioada următoare, să modificăm Regulamentul şi, în anul 2014, să primim materialele în formă electronică”, a subliniat Harşovschi.

Potrivit expunerii de motive a primarului Ion Lungu, prin furnizarea informaţiilor prin mijloace electronice, autorităţile administraţie publice urmăresc, ca şi obiective, reducerea cheltuielilor publice, îmbunătăţirea accesului la informaţii de interes public, în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal şi liberul acces la informaţii de interes public. „Avem o oportunitate, o firmă urmând a ne asigura tabletele pentru toţi consilierii, Primăria urmând să suporte cheltuielile cu abonamentele”, a precizat primarul Ion Lungu. Cu toate acestea, hotărârea prevede că materialele incluse pe ordinea de zi vor fi transmise în format electronic sau pe suport de hârtie, în funcţie de opţiunea alesului local.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*