Tir din Galaţi lăsat fără motorină de hoţi, la Suceava

28 februarie 2014

Un şofer de  31 ani, din municipiul Galați, a sesizat, joi, Poliția despre faptul că în noaptea de miercuri spre joi persoane necunoscute au sustras motorină din rezervorul autotractorului ce se afla staționat într-o parcarea neamenajată de pe raza comunei Poiana Stampei.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că miercuri în jurul orei 19.00, conducătorul auto, a parcat ansamblul de vehicule într-o parcare neamenajată laterală D.N. 17, în localitatea Poiana Stampei, pentru a se odihni, iar în dimineața zilei de 27.02.a.c., a constatat că autori neidentificați au desfăcut bușonul rezervorului de combustibil al autotractorului și au sustras cantitatea de 350 litri motorină în valoare de 2.100 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia