Luni 09 Decembrie 2024, Actualizat acum 343 zile 12:00 am

Polițist de frontieră scos din închisoare, dar lăsat fără trei mașini și 50.000 de euro

Scos din pușcărie, dar rămas fără trei mașini și mai bine de 50.000 de euro.Asta i s-a întâmplat unui polițist de frontieră din Suceava după ce a fost pronunțată sentința ICCJ .

Mai în detaliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dat o sentinţă definitivă în cazul lui Constantin Gheorghiţă, agent în cadrul Sectorului de Poliţie de Frontieră Vicov şi a complicelui acestuia Dumitru Găinaţ. Dacă în data de 13 septembrie 2012, Tribunalul Botoşani i-a condamnat pe cei doi la câte trei ani de închisoare cu exectuare pentru comiterea infracţiunilor de „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup” şi „contrabandă”, în data de 25 februarie 2013, Curtea de Apel Suceava a decis ca aceste pedespe de trei ani să fie cu suspendare pe un termen de încercare de cinci ani.

Magistraţii de la cea mai importantă instanţă judecătorească din România, au stabilit ca sentinţa dată în luna februarie a anului trecut să fie una definitivă, astfel că poliţistul de frontieră şi complicele său au scăpat de „zăbrele”. Chiar şi aşa, lui Constantin Gheorghiţă i-au fost confiscate şi trei maşini, două Mitsubishi Pajero şi un Iveco.
Gheorghiţă şi Găinaţ au fost arestaţi preventiv pe 7 iunie 2012, după ce poliţiştii de frontieră botoşăneni au văzut cu ajutorul aparaturii din dotare cum două maşini de teren şi un microbuz se apropiau dinspre frontiera cu Ucraina, din direcţia comunei Pomârla.

Dacă şoferul microbuzului a lăsat autovehiculul şi a luat-o la fugă, conducătorii maşinilor de teren, înmatriculate în Marea Britanie şi Irlanda, au încercat să scape apăsând pedala de acceleraţie la fund. Poliţiştii au tras după aceştia 18 focuri de armă, nouă în plan vertical şi nouă spre cauciucurile celor două vehicule. Unul dintre şoferi a fost prins, în interiorul celor trei maşini au fost găsite circa 49.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Acesta a dat detalii şi despre complicii săi, însă unul dintre aceştia a reuşit să scape fiind emis de numele său un mandat de arestare în lipsă.
Poliţistul de frontieră, Constantin Gheorghiţă şi Dumitru Găinaţ mai trebuie să plătească către stat suma de 463.370 de lei, reprezentând daune materiale, din care 32.823 taxe vamale, 327.837 de lei accize şi 102.710 lei TVA, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de la data comiterii faptei şi până la achitarea integrală a sumei


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Polițist de frontieră scos din închisoare, dar rămas fără trei mașini și 50.000 de euro | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*