Mănăstirea Putna și-a câștigat definitiv vatra de 14 ha donată de Sfântul Ștefan cel Mare. Obștea Mănăstirii Putna, în frunte cu Părintele Stareț, Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoștința tuturor că procesul cu Direcția de Finanțe Publice Suceava pentru proprietatea vetrei mănăstirii de 14 ha a fost câștigat definitiv și irevocabil, prin deciziile Tribunalului Suceava din 22-24 octombrie 2013.
După aproape doi ani de judecată, timp în care DGFP Suceava a emis pretenții absurde, ilegale și imorale asupra proprietății donate de Sf. Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna în urmă cu 500 de ani, afirmând totodată că Mănăstirea Putna „nu este cult religios recunoscut în România”, Tribunalul Suceava a respins definitiv acțiunile de contestație în anulare și revizuire formulate de instituția suceveană, ca nefondate. Deși presa locală a publicat știrea câștigării procesului de către Mănăstirea Putna încă din luna octombrie 2013, Mănăstirea Putna nu a dorit să facă un comunicat public oficial decât după motivarea și redactarea integrală a hotărârilor judecătorești de către magistrații Tribunalului Suceava.
Mănăstirea Putna mulțumește tuturor românilor de bună-credință care au fost alături de ea cu sufletul și cu gândul în această perioadă, oferind sprijin moral, trimițând mesaje de încurajare sau pur și simplu rugându-se ca moștenirea lui Ștefan cel Mare să nu se piardă. Celor câțiva care au denigrat Mănăstirea Putna și acest proces, făcând acuzații de lăcomie materială și speculă, le reamintim că noi nu am luptat pentru îmbogățire și nu am cerut altceva decât să fim recunoscuți proprietari pe terenul de 14 ha pe care-l stăpânim de 500 de ani (vezi anexele). Așa că statul român nu a pierdut nimic, ci dimpotrivă, a fost salvat un drept istoric legitim al unui lăcaș de cult al neamului românesc. S-a respectat în felul acesta cuvântul spus de Ștefan cel Mare în 1503: „Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, (…) Moldova, acela să nu clintească dania și întărirea noastră, ci s-o întărească și s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noștri și am dat și am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.”
O democrație și un stat de drept nu se construiesc pe nedreptate, ci pe respectul libertății de cult și al proprietății private dobândite în mod legitim. Acest lucru orice român de bună credință poate să-l înțeleagă. De aceea, Mănăstirea Putna a fost nevoită să tragă un semnal de alarmă și să facă plângeri penale împotriva unor juriști ai Direcției de Finanțe Publice Suceava și a unor magistrați ai Tribunalului Suceava. Nu a fost un război cu instituțiile, ci unul cu niște oameni care, în numele acelor instituții, au voit să calce o proprietate istorică. Acei oameni au adus în felul acesta o pată pe numele instituțiilor lor. Nimeni, niciodată, în ultimii 500 de ani, nu a încercat să deposedeze Mănăstirea Putna de însăși vatra ei istorică și baza ei de existență: nici guvernarea austro-ungară, nici statul român interbelic, nici măcar regimul comunist. De aceea, această victorie este un prilej de consolidare a unei societăți libere de abuz și nedreptate, în care există respect față de tradiție și față de valorile istorice românești.
