Un poliţist de frontieră din Suceava este cercetat după ce nu a putut justifica venituri de petse 40.000 de euro. Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 155.216,61 lei (aproximativ 42.862,34 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Toader Ilieşi, agent șef în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.
Ilieş care a fost angajat la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, iar în perioada 2004- decembrie 2010, acesta a realizat venituri salariale în cuantum de 358.882 lei, el declarând, în aceeaşi perioadă, prin declaraţia de avere, venituri sau bunuri în cuantum de 514.098,61 lei, rezultând o diferență nejustificată de 155.216,61 lei.
Ilieşi a deţinut funcţia publică în perioada 2 februarie 2004- 4 februarie 2011.
ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Toader Ilieşi în perioada exercitării funcţiei publice.