Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

Măsuri! Profesor de hochei de la CSM Suceava, sancţionat după gravul incident de la Ploieşti

Un profesor de hochei care antrena echipa de copii a CSM Suceava a fost sancţionat cu diminuarea salariului cu 5% pe o perioadă de două luni, după incidentul din urmă cu două zile care a avut loc într-un cantonament la Ploieşti.

Antrenorul Constantin Curelar a primit sancţiunea din partea conducerii Clubului Sportiv Municipal pentru că nu a avut grijă de elevii săi, ceea ce a făcut ca un copil de nouă ani să primească o bătaie cruntă de la colegi, chiar în dormitorul în care erau cazaţi. El a fost bătut cu pumnii şi picioarele .

Copilul, Valerian Mocanu, a încercat să scape din mâinile colegilor, iar la un moment dat şi-a sunat mama şi  i-a cerut ajutor spunându-i că este bătut de colegii din cameră. Părinţii băiatului au mers într-un suflet până la Ploieşti. Băieţii se aflau la Ploieşti în grija antrenorilor şi a unor părinţi, însă în acel moment în care s-a produs altercaţia, copiii erau nesupravegheaţi.

Incidentul a avut loc, săptămâna trecută, când micii hocheişti de la CSM Suceava au avut un turneu de calificare în play-off.

Copilul, în vârstă de 9 ani, elev în clasa a II-a, a fost lovit în camera de hotel în care erau cazţi. Dănuţ Mocanu, tatăl copilului, a făcut plângere la Poliţie, dar şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

Copil de 9 ani de la clubul de hochei CSM Suceava, bătut cu pumnii şi picioarele de colegi


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*