Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Pârtie nouă de schi, inaugurată la Gura Humorului

Cea mai nouă pârtie de schi din ţară a fost inaugurată vineri la Gura Humorului, cu o ofertă irezistibilă – gratuitate între orele 12 – 15 şi 17 – 20.

Este vorba despre pârtia  Şoimul 2, cu o lungime de 500 de metri şi cu grad redus de dificultate ( diferenţă nivel – 70 metri ).

Noua pârtie are punct comun de plecare cu  Şoimul 1 şi sens opus de coborâre, spre cartierul Voroneţ.

Pe lângă schi, turiştii au la dispoziţie, în apropierea pârtiilor, un bazin dotat cu saună, jacuzzi şi salină şi un patinoar în aer liber.

De asemenea, ei pot fi închiriate ATV-uri şi snow-mobile, fiind stabilite trasee speciale pentru plimbările cu astfel de vehicule.

Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că noua pârtie a fost necesară pentru a separa schiorii începători de cei avansaţi.
Este o pârtie uşoară, cu instalaţie de teleschi pe o lungime de 500 de metri şi va fi înzăpezită prima”, a spus Ursaciuc. El a precizat că investiţia, de 98.000 de euro, aparţine exclusiv Primăriei, banii reprezentând încasările de anul trecut din administrarea primei pârtii din staţiune, Şoimul I, care are un grad de dificultate ridicat. El a mai declarat că se lucrează şi la o a treia pârtie, cu o lungime de doi kilometri, tot din fonduri ale administraţiei locale, menţionând că a preferat să finalizeze cu prioritate pârtia mai scurtă întrucât era necesară începătorilor. Totodată, va fi amenajată o pârtie pentru sănii, cu o lungime de 400 de metri„, a precizat primarul.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*