Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Secţia de Boli Profesionale din cadrul Spitalului Orășenesc din Gura Humorului se închide

Secţia de Boli Profesionale din cadrul Spitalului Orăşenesc  din Gura Humorului se va închide,chipurile pe motiv de lipsă de personal. Pacienţii diagnosticați  cu silicoză vor fi direcţionaţi către Clinica de Specialitate din Iaşi. Decizia privind închiderea Secţiei a fost luată de conducerea spitalului, care vrea să înfiinţeze în acel loc un ambulatoriu integrat, pentru care, deocamdată, nu există cadre medicale. Secţia de Boli Profesionale a Spitalului din Gura Humorului a fost închisă în primăvara anului trecut,  timp de mai multe săptămîni, pînă cînd Casa Naţională de Pensii a reluat finanţarea.

Atunci, primarul  liberal Marius Ursaciuc, spunea că vina pentru nesemnarea la timp a contractului aparţine Casei de Pensii Suceava care era  condusă atunci, ca şi acum, de Camelia Chitul, care fusese numită în funcţie de PDL. La vremea respectivă, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, solicita demisia Cameliei Chitul numai că acest lucru nu s-a întâmplat. În 2013, în Secţia de Boli Profesionale au fost internate 250 de persoane.

În luna decembrie a anului trecut, directorul Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, Cornel Vieru spunea că  ar vrea să desfiinţeze secţia de boli profesionale a unităţii. Vieru vroia  să renunţe la respectiva   secţie din motive de rentabilitate şi propunea ca în locul ei să fie înfiinţat un ambulatoriu de specialitate, care ar creşte adresabilitatea şi ar aduce mai mulţi bani la bugetul spitalului.El preciza atunci că desfiinţarea secţiei de boli profesionale cu o capacitate de opt paturi are la bază adresa nr. 17212/26.04.2013 a Casei Judeţene de Pensii Suceava, prin care spitalul este înştiinţat că nu va mai primi finanţare pentru internarea şi tratarea pacienţilor cu silicoză.

În lipsa unui contract cu Casa Judeţeană de Pensii Suceava, personalul din secţia de boli profesionale ar urma să fie disponibilizat, lucru care ar putea fi evitat prin înfiinţarea ambulatoriului de specialitate,  arăta managerul.

După desfiinţarea secţiei de boli profesionale din cadrul Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, pacienţii cu silicoză vor fi direcţionaţi către Clinica de Boli Profesionale din cadrul Spitalului de Recuperare Iaşi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*