Copii care au ajuns în grija statului nu sunt fără noroc. Mai mult, unii sunt premianți ceea ce face ca rezultatele acestor copii să fie o mândrie pentru instituțiile de ocrotire .
Anul trecut, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, a deschis 91 de proceduri de adopţie, din care 39 s-au finalizat cu adoptarea micuților de familii. Nicoleta Danelic, purtător de cuvînt la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a declarat că în familii au ajuns minori cu vârste cuprinse între 10 luni şi 12 ani.
Mai dificil este cu copiii care depăşesc şase ani sau care au probleme de sănătate care pot fi mai greu adoptați. În judeţul Suceava, 551 de copii şi tineri sunt integrați în centre de plasament, iar alţi 623 se află în grija unor asistenţi maternali. Între cei care sunt în instituţii de ocrotire se numără 30 de studenţi, dar şi 365 de elevi cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, 60 fiind elevi care au obţinut premiul I la sfârșitul anului școlar
39 de copii adoptaţi, într-un an, de familiile sucevene
Tagged: copii adoptati, news, stiri, Suceava
Loading...
loading...
Stiri asemanatoare
Patru femei prinse cu haine și parfumuri contrafăcute
21 noiembrie 2024FOTO Copaci rupți de zăpadă la Suceava. Opt mașini au fost avariate
21 noiembrie 2024Cotul în resort
19 noiembrie 2024
- 16 ianuarie 2014
- 100 vizualizări
- Fără comentarii