Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Pistol găsit într-o maşină a unui sucevean băut

Joi seară, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, aflată în serviciul de patrulare și control al traficului  rutier pe raza comunei Marginea, pe D.J. 209 K, a oprit pentru control autoturismul condus Mugurel T., de 32 ani, din localitatea Volovăț, care emana halenă alcoolică.

Totodată din verificările efectuate în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că autoturismul în cauză avea autorizația de circulație provizorie expirată din data de 28.11.2013.

În autoturism se aflau pasagerii Andrei H., de 26 ani și Mugurel T., ambii din localitatea Volovăț, iar în urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, sub bancheta din spate, a fost găsit un pistol cu aer comprimat, cu carcasă de culoare neagră, calibru 177 (4,5 mm), având seria de identificare ștearsă și ilizibilă, cu încărcător și fără muniție, despre care Andrei H. a declarat că îi aparține și că l-a achiziționat de la o persoană necunoscută și că nu deține permis de port armă neletală.

Din cercetări a mai rezultat că autoturismul neînmatriculat aparține lui H.Andrei, care deși cunoștea acest lucru l-a pus în circulație.

Ambii au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, unde pistolul a fost ridicat pentru cercetări, iar T.Mugurel a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar apoi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Suceava, în cauză se efectuează cercetări față de T.Mugurel, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducere pe drumurile publice al unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapte prevăzute și pedepsite de art. 85 alin. 1 și art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 R, iar față de H.Andrei urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*