Duminică 02 Iunie 2024, Actualizat acum 153 zile 12:00 am

Sala Tronului din Muzeu de Istorie va fi mutată la Iulis Mall

Sala Tronului de la Muzeul de Istorie din Suceava va fi  mutată temporar la „Iulius Mall”. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava , Cătălin Nechifor, a declarat astăzi  că a fost  purtate discuţii pe această temă  între conducerile Muzeului Bucovinei şi complexului comercial. Această varianta va fi analizată în Consiliul de Administraţie al  Muzeul de Istorie din Suceava. Sala Tronului redă atmosfera anului 1470. Muzeul de Istorie din Suceava a adunat până acum mii de obiecte unice în ţară, de la cele mai vechi unelte până la vestimentaţia primilor pompieri din România .Toate piesele din patrimoniul instituției muzeale  trebuie mutate, astfel încât să poată începe lucrările de modernizare a clădirii printr-un proiect european în valoare de 60 de milioane de euro din care contribuția CJ va fi de 300.000 de lei. Imobilul este vechi de peste 100 de ani şi va intra într-un proces de renovare şi extindere. Investiţia ar urma să fie încheiată pînă la jumătatea anului 2015.

Muzeul de Istorie adăpostește vase de lut, picturi celebre, pergamente şi arme, până la primele vârfuri de săgeţi şi primele bijuterii pentru femei. Chiar dacă sunt din sticlă, fier ori alte metale mâncate de rugină,  podoabele prind farmec în vitrina muzeului. Tot aici puteţi vedea colecţiile de arheologie medievală din cele mai vechi timpuri, descoperite la Şipote, Botoşana, Edeşti, Poiana Zvorâştea, Vorniceii Mari, Curtea Domnească, Biserica Mirăuţi şi Probota. Muzeografii spun că alte surse pentru aceste obiecte valoroase au fost bisericile vechi din Bucovina. ea mai frumoasă este Sala Tronului, deoarece recrează un moment istoric şi ai impresia că eşti martorul acelor timpuri. Toate personajele poartă haine după moda acelor vremuri şi nu există o dovadă mai vie a istoriei pentru copii. Cele 12 personaje par veridice datorită faptului că manechinele poartă chipurile din cronici şi sunt îmbrăcate cu veşminte de poveste, specific zonei Bucovinei din anii 1400-1500.

Aici îl puteţi vedea stând lângă tron pe Ştefan cel Mare, iar în faţa lui pe doamna Maria Voichiţa. Tot în Sala Tronului se mai află postelnicul, doi plăieşi, patru boieri, preotul şi doi ţărani. Unul dintre ultimii doi se află îngenuncheat în faţa domnitorului. Căciulile de blană cu pene şi pelerinele sunt de asemenea adevărate bijuterii, deoarece hainele sunt cusute de mână, în fir de aur, ori brodate după tradiţia populară. Tot în sala Tezaur a muzeului, pot fi  admirate  colecţii de monede vechi, descoperite în straturile de pământ, medalii şi alte decoraţii importante din aur, argint, teci frumos ornate pentru cuţite şi săbii cu pietre preţioase, cămăşi bărbăteşti şi alte veşminte. În total, în această sală sunt expuse peste 500 de piese cu valoare inestimabilă. Pe lângă aceste săli, mai există Sala de Artă, unde sunt expuse în jur de 20 de tablouri ale unor pictori celebri din zona noastră, dar şi sala cu obiecte din ceramică şi trofee de mamut.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*