Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

Medicul veterinar Mircea Bilius vrea să scape basma curată după ce a accidentat grav un minor

Medicul veterinar Mircea Bilius vrea să scape basma curată după ce a accidentat grav un copil. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava a făcut abia vineri public incidentul după ce au fost cerute detalii de la purtătorul de cuvânt al institituţiei, Ionuţ Epureanu.

Potrivit IPJ, ,, la 31.12.2013, în jurul orei 11.10, pe str. Aleea Dumbrăvii din municipiul Suceava, B.Mircea,  de 71 ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul, la efectuarea virajului la stânga pentru a intra în curtea imobilului l-a surprins şi accidentat grav pe minorul M.A. de 12 ani, din aceeaşi localitate, care a dorit să deschidă poarta de acces. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei,,.

Ce nu spune în comunicatul de presă al IPJ este faptul că minorul împreună cu alţi doi copii au fost chemaţi de medic să-l colinde în Ajunul Anului Nou şi că medicul l-a pus sa deschidă poarta pentru a intra cu maşina în curte, însă acesta în loc să tragă frâna de mână a apăsat pe acceleraţie şi l-a surprins cu maşina. Nici Spitalul Judeţean nu a da vreun comunicat de presă în acest sens. Cert este că minorul care a fost accidentat grav, a suferit o intervenţie chirurgicală şi că i-a fost introdusă o tijă într-un picior.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*