Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

FOTO Mii de suceveni au admirat parada datinilor și obiceiurilor de Anul Nou

Câteva mii de suceveni din județ s-au adunat, astăzi,  în a treia zi de Crăciun, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, la spectacolul de datini și obiceiuri populare intitulat „După datina străbună” .Parada mascaților și a urătorilor care s-a desfășurat pe traseul Primăria municipiului reședință de județ -centrul Sucevei a fost deschisă de buciumaşii din Cîmpulung Moldovenesc . Printre cetele de urători s-au aflat grupuri cu “plugul”, iar altele, însoţite de muzicanţi, au prezentat “dansul caprei” sau “jocul ursului”, dar şi malanca, o formă de teatru popular cu tentă satirică, unde personajele sunt baba şi moşneagul, doctorul, popa, capra şi ciobanul, căiuţii, ursul, cerbul şi negustorul. La Festivalul datinilor şI obiceiurilor au participat aproximativ 30 de  cete de urători de pe raza întregului judeţ. Suita, care a pornit din fata Primariei Suceava  în municipiul reşedinţă de judeţ începând cu orele 12:0 a urmat un traseu ce a încercat să acopere cea mai mare parte din oraş, mascaţii, urşii şi urătorii având drept punct terminus scena amplasată în apropierea clădirii administrative a judeţului.În faţa miilor de spectatori au evoluat toţi participanţii într-un spectacol de zile mari pus la cale de Centrul Tradiţiilor Populare Suceava şi care s-a întins pe parcursul a mai multe ore, dar nu înainte de a transmite urările de bine şefilor executivului judeţean şi a administraţiei publice locale.ntre cei care au fost prezenți s-au numărat prefectul Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, şi  Sucevei, Ion Lungu . Cetele de urători şi mascaţi au trecut prin faţa Palatului Administrativ iar apoi au ajuns pe  esplanda Casei Culturii din Suceava unde au sustinut apoi un impresionant spectacol al obiceiurilor de sfarsit de an.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*