Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Nepotul bătrânei ucise de salcie, cercetat pentru ucidere din culpă. Vezi de ce!

Ucidere din culpă este infracțiunea pentru care Ionel P,  nepotul bătrânei omorâte și cea de-a doua persoană,ginerele femeii, care a plecat și el  la Ceruri,  este cercetat de procurori.  Duminică, pe raza comunei sucevene Stroiești, un copac din specia salcie, s-a rupt căzând peste două persoane, pe care le-a accidentat grav, acestea fiind preluate de către Serviciul de Ambulanță Suceava.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că duminică dimineața Ionel P. de 32 de ani, împreună cu C.Frantz, de 51 de ani, ambii din Suceava, au intenționat să taie cu drujba salcia aflată lângă un pârâu pe terenul proprietatea bunicii sale, Blahovici Ileana, de 80 de ani, din comuna Stroieşti.

După ce a secționat la bază aproximativ jumătate din tulpina de cca. 90 cm, din cauza  condițiilor meteo nefavorabile, respectiv a vântului puternic, au renunțat la tăierea  acesteia, care a rămas pe picior.

În jurul orei 11.05, Blahovici Ileana și Coza Frantz, au dus vitele la adăpat la pârâu, după care stăteau de vorbă lângă salcie, la circa 20 de m, moment în care aceasta s-a rupt, în zona unde a fost secționată inițial cu drujba și a căzut peste cele două persoane accidentându-le grav. Medicii de pe Ambulanță sosiți la faţa locului au încercat resuscitarea ambelor persoane, însă cu toate acestea Blahovici Ileana a decedat.

Coza .Frantz a fost transportat la spital  unde  a decedat ulterior.

În cauză se  efectuează cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faţă de P.Ionel, urmând să se dispună procedural


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*