Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Şoferiţa de 18 ani, care s-a izbit cu un BMW în copac, în stare foarte gravă. Colegii se roagă pentru ea

Îngerul de fată, Ancuța Buliga  este în continuare în stare critică pe patul de spital din Iaşi.

Colegii Ancuței Buliga ,  au făcut  o  pagină specială pe facebook și fac un apel disperat pentru donarea de sânge pentru colega lor. Ancuţa Buliga, eleva de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava rănită în accidentul cu cinci victime de sâmbătă seara, când maşina pe care o conducea, un BMW seria III, s-a făcut praf  de un copac în drumul spre aeroportul din Salcea, se află în continuare în stare critică.

Tânăra de 18 ani este internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iaşi, la Reanimare şi este în comă. Purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Gabriel Perianu a declarat că  starea elevei rămâne critică, iar evoluţia incertă. „Pacienta are traumatisme cranio-faciale, contuzii toraco-abdominale, fracturi la mâna stângă şi de bazin”, a spus  medicul. Aceasta nu poate fi supusă unei intervenții chirurgicale din cauza că organismul nu ar rezista.

În timp ce Ancuţa Buliga se luptă să supravieţuiască, prietenii şi colegii ei de la „Petru Rareş”, dar şi de la alte licee din municipiu, continuă să-şi exprime compasiunea şi solidaritatea donând sânge pentru ea şi pentru alţi bolnavi care ar putea necesita transfuzii. Grupuri de elevi de la diferite unităţi de învăţământ din Suceava au venit şi miercuri la Centrul Judeţean de Transfuzii pentru a da sânge.  Până acum au donat sânge peste 60 de persoane, colegi sau suceveni care s-au solidarizat cu victima.

Colegii se roagă ca Ancuța să-și revină

O altă victimă a accidentului este Patricia Crețu,  colega și  cea mai bună prietenă a  Ancuței Georgianei Buliga  și care a postat marţi, pe  pagina sa personală de pe facebook primele informații despre starea ei de sănătate după cumplitul accident .

,, Eu sunt oarecum bine . Am avut operatii si totul a mers bine . Prietena mea încă nu s-a trezit dar toți ne rugăm pentru ea , Toți o iubim și în curând va fi lângă noi ,, spune Patricia pe pagina persoanlă de Facebook.  Colegii și prietenii le încurajează și le așteaptă la  liceu pentru continuarea cursurilor.  Ancuța Buliga, un înger de fată însă așa cum o descriu colegii,  se zbate însă pe patul de spital.  Medicii sunt  rezervați în privința evoluției stării de sănătate.

Pe internet colegii  Ancuța Georgianei Buliga de la Liceul Petru Rareș din Suceava fac un apel la persoanele care au grupa A2 pozitiv să se prezinte cât mai urgent la Centru de Transfuzii din municipiul reședință de judeţ pentru a  dona sânge acesteia.  Ea se află în stare gravă . Mai mult, colegii Georgianei au mers personal pentru a se interesa care sunt condițiile care  sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi donator astfel încât să-și poată ajuta colega.

Președintele Consiliului Județean Suceava,Cătălin Nechifor a ținut să spună că ,,  a fost  accident groaznic, echipele medicale de la Suceava au făcut tot posibilul pentru ca viața celor 5  tineri să nu fie pusă în pericol, între timp trei  dintre ei sau fost  transportați către spitale specializate din Târgu Mureș și Iași și sper să se facă bine cât mai curând. Doamne ajuta!,,

Patricia Crețu a fost transferată la Târgu Mureș în timp ce Georgiana Ancuța Buliga și Răzvan Dimitrie Bredulea au fost transferați la Iași.Cel mai grav a fost rănită însă  a fost și rămâne Ancuța Georgiana Buliga care în urma impactului violent cu copacul pe fondul vitezei a ieșit prin parbriz,corpul fiind zdrobit .

Accident din cauza teribilismului

Sâmbătă, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 19.30, pe strada Aeroportului din oraşul Salcea, Ancuţa Georgiana Buliga, de 18 ani, din municipiul Suceava, posesoare a permisului de conducere categoriile „AM, B şi B1″, din data de 4 octombrie 2013, în timp ce conducea autoturismul BMW, pe fondul vitezei, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă şi a izbit frontal un copac, maşina răsturnându-se pe terenul viran din partea dreaptă a drumului. Din impact a rezultat rănirea gravă a şoferiţei, a pasagerei Cristiana Patricia Creţu, de 18 ani şi uşoară a altor trei tineri aflaţi în vehicul, respectiv Daniel Flavius Cojocariu, de 19 ani, Cristiana Maria Lucaci şi Răzvan Dimitrie Bedrulea, ambii de 18 ani, toţi din municipiul Suceava. Din cauza leziunilor suferite  Ancuța Georgiana Buliga ,nu a putut fi testată cu etilotestul, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Nici transferul ei imediat către o clinică de specialitate nu s-a putut face imediat din cauza multiplelor traumatisme.

Cei cinci tineri sunt toţi elevi în clasa a XII a  la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din municipiul Suceava. Se pare că tânăra şoferiţă avea o viteză de peste 100 km/h în momentul în care a ieşit de pe şosea şi a smuls din rădăcini un pin. Impactul a fost atât de puternic încât aceasta a rămas încarcerată în autovehicul. Pompierii au reuşit să o scoată dintre fiarele contorsionate, tânăra fiind transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, având mai multe fracturi la nivelul feţei şi a abdomenului, în şoc hemoragic şi cu leziuni interne. Georgiana a fost operată de urgenţă, iar medicii au declarat că starea ei este în continuare foarte gravă. Celelalte patru victime eraumarţi în stare stabilă, în afara oricărui pericol.
Sâmbătă, tânăra Georgiana Buliga i-a cerut maşina tatălui ei, spunându-i că merge la un ceai, în oraş cu prietenii. Bărbatul a declarat că fiica sa încă nu este obişnuită cu şofatul şi că nu apasă niciodată prea tare pedala de acceleraţie, aşa că nu îşi explică ce s-a întâmplat de această dată. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate modul în care a avut loc teribilul accident.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*