Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

“Chişcuţă”, 8 ani de închisore pentru tentativă la omor calificat

Opt ani la închisoare, atât va sta Iulian Gheorghe Duceac zis „Chişcuţă”, de 29 ani, din Scheia, după ce instanța Curții de Apel a pronunțat, marţi, decizia. El  a mai fost condamnat în data de 30 ianuarie 2013 de Judecătoria Suceava la doi ani de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Tribunalul Suceava a contopit cele două pedepse urmând ca Gheorghe Duceac să ispăşească pedeapsa cea mai grea, respectiv opt ani de închisoare.

Tânărul  trebuie să plătească eSpitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava suma de 1.737,47 de lei reprezentând cheltuieli de spitalizare şi 4.000 de lei cheltuieli judiciare.

Pușcăria a va înfunda pentru că a înjunghiat doi tineri întro discotecă.

În noaptea de 2 spre 3 iunie 2012, Gheorghe Duceac a mers cu prietenul său Radu Simeria la o discotecă din Liteni – Moara. Acolo amicul lui Duceac s-a luat la ceartă cu mai mulţi tineri lovindu-l cu pumnul pe unul dintre aceştia, victima ripostând lovindu-l înapoi pe Simeria.

Pentru aplanarea scandalului au intervenit doi agenți de pază. Negru de furie că prietenul său a fost bătut,  Duceac a scos un cuţit cu care l-a înjunghiat în piept pe agresorul amicului său.

În apărarea victimei a sărit un alt tânăr care s-a ales şi el cu o lovitură de cuţit în abdomen. După ce i-a înjunghiat pe cei doi tineri care se distrau , agenţii de pază ai discotecii au reuşit să-l imobilizeze după ce l-au văzut pe Duceac cu cuţitul în mână, însă și aceștia au fost amenințați  cu moartea. Agresorul a spart şi mai multe sticle cu băutură răsturnând şi casa de marcat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Suceava: “Chişcuţă”, 8 ani de închisore pentru tentativă la omor calificat | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*