Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Dezinteres total al sucevencelor pentru vaccinurile anti HPV

520 de doze de vaccin împotriva cancerului de col uterin aflate în depozitele Direcţiei de Sănătate Publică Suceava urmează a fi distruse fiindcă medicii n-au avut cui să administreze serul, iar acesta a expirat.

Vaccinurile ar fi trebuit folosite pentru imunizarea gratuită a adolescentelor cu vârste între 12 şi 14 ani, tinerelor de liceu, studentelor şi femeilor peste 24 de ani, însă acţiunea de imunizare, a doua de acest gen, s-a transformat într-un nou eşec.

Directorul adjunct Cătălina Zorescu declară că nici în acest an părinţii nu şi-au dat acordul pentru vaccinarea fetiţelor, speriaţi de vârsta prea mică şi eventualele efecte secundare ale serului, în timp ce restul femeilor eligibile pentru imunizare au manifestat lipsă de interes.

Datele centralizate de Direcţia de Sănătate Publică arată că, în 2013, în şcolile sucevene nu a fost administrat nici măcar un singur vaccin anti HPV ( împotriva infecţiei cu virusul papilloma, responsabil de apariţia cancerului de col uterin) la elevele între 12 şi 14 ani.

În total, medicii au administrat 10 doze de ser, însă toate la tinere de peste 20 de ani, care s-au adresat cabinetelor de ginecologie sau de planning familial.

Aceleaşi statistici mai arată că, anul trecut, în judeţ au fost imunizate împotriva cancerului de col uterin 121 de femei, dintre care 55 au primit a treia şi ultima doză de ser, restul aflându-se la prima sau a doua doză.

Cancerul de col uterin ucide, în fiecare an, aproximativ 2.000 de românce, ţara noastră situându-se pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de această maladie.

Cancerul de col uterin apare în urma infecţiei cu virusul papilloma (HPV), iar factorii de risc cresc dacă partenerii sexuali sunt schimbaţi des.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*