Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Prinşi după ce au furat elemente din fier de la şoseaua de centură

Miercuri, în jurul orei 11.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de 2 angajați ai unei societăţi comerciale din Iași, despre faptul că în timp ce se deplasau prin satul Sf. Ilie, la șantierul de construcție a variantei ocolitoare a municipiului Suceava pentru verificarea stării lucrărilor executate, s-au întâlnit cu Ioan C., de 19 ani, localnic, și Florin T., de 18 ani, din judeţul Hunedoara, fără forme legale în comuna Bosanci, care se deplasau cu un atelaj hipo în coșul căruia aveau două panouri metalice de susținere (podine) și doi suporți confecționați din profile metalice și tablă (console) sustrase din zona șantierului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 09.00,  suspecții au cărat cu atelajul hipo gunoi de grajd pe un teren agricol din zonă, după care au sustras cele două podine și cei doi suporți de sub podul de traversare a DC 72 (Sf. Ilie – Trei Movile) cu intenția de a le valorifica la un centru de colectare a fierului vechi.

Făptuitorii au fost conduși la sediul poliției și audiați, ocazie cu care au recunoscut și regretat fapta comisă, urmând să fie cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt. Prejudiciul în valoare de 500 lei a fost recuperat în totalitate”, se precizează în comunicatul poliţiei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*